într-un gând probabil învăț
să nu mai fiu eu însumi
mai bine un univers de ceață care
încearcă să mă țină de vorbă de fiecare dată când mă grăbesc
spre o împotrivire
habar nu am dacă poartă rochie
nu o văd
dar am să-i rog țipătul
și cine știe
poate o să se dezvăluiască înaintea mea
poate o să-mi spele hainele în locul ploii
sau poate o să țipe de plăcere
văzându-mă atât de nemișcat
atât de greoi când
urmăresc linia pereților ca să înaintez spre glasul ei
și dracu să mă ia dacă o să înțeleg vreodată
ce intensitate are laptele ei
după ce îi voi cere un singur sărut
în piept